Pe la jumatatea lui mai am fost si eu la primul meu congres din viata de student la medicina, congresul pentru studenti si tineri medici de la Cluj. Ideea era sa ma duc si sa vad cu ce se mananca asa ceva, asa ca participarea mea a fost pasiva, adica n-am avut nicio lucrare de prezentat. Poate cel mult am fost cu sprijinul moral pentru colegii mei.
Trebuie sa recunosc ca am invatat cateva lucruri esentiale, si anume cum sa NU arate o lucrare, dar mai ales cum sa NU prezint niciodata o lucrare. Am ramas profund dezamagit de calitatea prezentarilor orale in special. Limba oficiala a congresului a fost engleza, asa ca prezentarile trebuiau facute si prezentate in engleza. Daaaar, majoritatea n-aveau nicio treaba cu aceasta limba. Intelegeai ce voiau sa zica prin simplul fapt ca te uitai pe slide-uri, foarte multi stand cu ochii fixati pe perete si citind totul ca pe poezie. NU se face asa oameni buni!!! Daca vreti ca lumea sa inteleaga ce ati vrut sa prezentati, invatati sa prezentati! In primul rand, invatati limba engleza. Macar discursul sa-l stiti intr-o engleza coerenta… Am ramas blocat cand am vazut ca unele persoane sareau peste niste slide-uri pentru ca nu stiau sa pronunte niste cuvinte sau pur si simplu nu-si gaseau cuvintele. In al doilea rand, nu numai juriul este interesat de ce prezentati. Cred ca ei sunt cel mai putin interesati. In sala sunt muuuult mai multi studenti care ar dori sa vada ca cel care prezinta le prezinta lor si nu doar la 4 persoane. In unele cazuri mai speciale, cand ochii nu erau atintiti pe proiectie, erau atintiti asupra juriului si numai a lor. Mai sunt cateva zeci de persoane in sala, nu-i frumos sa-i ignorati.
Ce mi-a placut in schimb a fost faptul ca juriul a acordat premiile in functie de contributia autorului la realizarea lucrarii. Foarte multe lucrari bune n-au prins “podiumul” din simplul motiv ca erau expuse niste date din studii facute de doctori, iar singura contributie a studentului era asezarea in pagina si cititul in fata juriului. Cea mai tare intrebare care era pusa la sfarsitul unei prezentari… “Care a fost contributia ta la aceasta lucrare?”… “Dang, dang!”. Astfel, cea mai slaba prezentare orala a castigat premiu pentru ca lucrarea era despre un proiect facut de studenti si numai de studenti.
In alta ordine de idei au inceput examenele! 
Am scapat de imunologie si de fiziopatologie, dar urmatorul este semio. Muuult de invatat, dar timp pe masura zic eu. Voi reveni cu detalii despre examenele de mai sus, dar si despre altele.
Vine doamna doctor, incepem sa discutam cazul, o pune pe pacienta sa se dezbrace ca sa putem admira si noi “bijuteriile”. Trebuie sa recunosc ca treaba nu era una foarte buna, dar astea sunt detalii. Printre noi, un rezident pe care nu-l mai intrezarisem prin spital pana atunci, vine sa se holbeze si el. Stiinta medicala din capul lui, il face sa o roage pe pacienta “sa faca asa” – adica sa-si apropie sanii. Bineinteles ca vine intrebarea fireasca, pusa de doamna doctor: “Dar domnule doctor, de ce i-ati zis sa faca asta?”. Raspunsul vine cu o incercare de explicatie, cum ca ar exista un semn prin care poti sa-ti dai seama daca o tanti are sau nu silicoane (de parca nu stia toata sectia ca la salonul 6 este o pacienta cu silicoane, si treaba asta trebuia verificata…printr-un semn), si anume linia supero-mediala a sanilor care nu stiu cum ar trebui sa arate. Dupa aceasta explicatie incompleta si incoerenta, se aude din nou: “Ia mai faceti o data asa!”. Pacienta se conformeaza, noi ne uitam unul la altul (a se citi cand la unul, cand la altul 
). Din partea doamnei doctor vine o alta intrebare, fireasca dupa parerea mea: “Dar are vreo relevanta acest semn, domnule doctor?”. Si acum intervine mitocania in discutie! 
